7 august

       7'le nu mai are gust, de fapt!!
       Era demult si inca credeai in iubire mai mult decat in tine. Inca simteai visul unei nopti de vara. Acum simti doar adierea sinelui si mirosul tau impregnat deja in tot ce ti-a ramas prin jur: persoane slabe pe care sa le poti controla si sa ai de unde alege?! Si pentru ce? Pentru un cutit in inima sa renunti sa mai simti? Pentru un sut in fund sa refuzi sa te ridici? Erai altfel... Stiai ce vrei si vroiai ce nu aveai... Acum nu mai stii ce vrei si te multumesti cu ce ai? Oare asa urata sa fie maturizarea? Sau doar asa ai colorat tu fundalul incercand sa iti pastrezi intact conturul?
       Tu mai crezi in ceva? Sau ai pierdut tot in cautarea perfectiunii? imbracand ignoranta peste iubire, ai pierdut virtuti si prieteni.... Ridica-te!!! Inainte sa te pierzi pe tine!!!

prea frumos la tine-n suflet

        Te-am cules din etern şi am vrut să vii cu mine. Te-am închis în trup de femeie şi am vrut zeiţă să-mi fi. Te-am zămislit egală cu praful. Violată şi adorată. Am chemat să urce pe tine, dinapoi, scânteia care te satură. O eroare te-a făcut sălbatică. Liberă, urlând prin cosmos.
        E frumos, prea frumos la tine-n suflet... 

O cioara nu uita! O cioara nu iarta!

        Un mesaj catre neant, nu va schimba cursul expansiunii, nu-i asa? A scrie un "buna, ce faci?" lasa mult de dorit. Lasa asteptarile unui raspuns, urmate concomitent de dorinta de a intreba. Lasa o urma a trecutului in care o dezamgire, va fi mereu prea mare. Fie ca e vorba de un cuvant, de o privire in alta parte sau chiar de un pas gresit. Ai stiut mereu sa stergi cu buretele o greseala ca sa poti scrie din nou pe tabla cea fara de cusur. Dar stai. A stapanii arta ignorantei vine cu o duzina de responsabilitati, dupa cum si subsemnatul si le asuma. Nu uita cine a invatat pe cine! Nu uita ca puiul mereu se va gandi la cioara lui, dar cioara va face alti pui, mereu si mereu. E adevarat! Nu ii va uita pe nici unul dintre ei, chiar daca unii au ales sa zboare din cuib inainte-devreme. Sau chiar au ales? Poate nu ai ales asta. Ti s-a intamplat, nu-i asa? Ti s-a intamplat sa mergi acolo, sa spui aia, sa ingori cealalta. Sau mai bine zis celalalt. Da! Celalalt! A ars in propiul orgoliu, blestemat fiind de propia inteligenta. Bine! Poate am ajutat si eu un pic. Cine stie! O cioara nu uita! O cioara nu iarta! Mai ales cand vine vorba de alte ciori! Adica fiecare cioara cu puii ei, nu? Altfel in loc de un cer senin, am avea o mare de-un adulter prea negru sa mai putem trai.
        Obisnuiam sa te cred, sa stii! Obisnuiam sa te ascult, indiferent de ce, cum, unde si cu cine. Dar si tu obisnuiai sa calci drept. Obisnuiai sa treci strada cu mine de mana, chiar daca pe interzis. Obisnuiam sa ne oprim in plin sens giratoriu, in fata bisericii, cu iz nocturn, si sa ne intrebam "cum ar fi daca?". Sau stai! Rectific! Obisnuiam sa ne oprim in plin sens giratoriu, in fata bisericii, cu iz nocturn, si sa te intreb "vrei sa ... ?" Dar sa nu uitam, ca soarele a apus demult peste o imagine atat de perfecta. A apus si peste mine. Va apune si peste tine. Nu va mai fi asa... Poate nici pentru tine, poate nici pentru mine. Poate doar pentru tine....
        Dar tristetea nu are valoare. Obisnuiam sa urasc banca aceea. Si pe tine cu ea! Dar dupa aceea, dincolo de toata ura acumulata, pentru tine sau oricare alta, am inteles!
        Mi-ai oferit o calatorie pe cea mai frumoasa mare... O mare insangerata. O calatorie care daca nu o faceam, nu eram cine sunt astazi. Nu eram EU! Multumesc!

Ea întreabă, ea răspunde.

            Vineri seară, la camera de hotel. Andrei îi spune ceva, iar ea înţelege, că şi-a pierdut interesul. Dar nu îl întreabă. Plânge. Plânge, ca şi cum urmează sfârşitul lumii şi nu mai poate face nimic. E vizibil dezamăgită. Dezamăgită de ea însuşi, pentru că nu a putut să îl facă fericit. Pentru că e confuză. Şi asta atrage după sine multe întrebări. Se gândeşte să plece. A plecat şi ieri, plângând de la el, iar azi, relaţia s-a reluat, poate chiar mai bine. Dar acum nu mai e. Parcă ar vrea să creadă, că asta e soluţia. Că poate, să o facă din nou. Şi mâine? Dacă mâine e la fel? Să plece şi mâine plângând de la el. Ştie prea bine că nu face decât să câştige timp. Timp cu el. Ştie, că nu e veşnic. Ştie, că dacă nu îşi alege potrivit cuvintele, îl poate pierde. Azi, mâine, luna viitoare. Şi nu vrea asta sub nici un chip. El e imprevizibil. Aşa că ea se hotărăşte să tacă! Dar să plece?!
           Îşi aprinde o ţigară. Îl afumă un pic, până ia o hotărâre. Aparent, consideră că a primit un ultimatum. Ori e că el, ori e că ea, dar fără el. Aşa că acum ia, în calcul şi varianta în care el, urmează să se despartă de ea. Nu poate fără el. E goală. Mai goală decât ar putea fi lângă el, vreodată. Aşa că se complace. Se complace să fie vanaţă, în fiecare seară de un vânător, de unu ca ele. Doar că a ajuns dependentă de vânătoarea asta. Nu mai poate, fără privirea lui trăgând în ea. Şi ce dacă a înşelat-o?! Toată lumea face asta. Nu? Şi totuşi, ea de ce nu a făcut-o până acum? Asta e! Îl va înşela, că să se răzbune. Va ieşi într-o seară, îl va agaţă pe un oarecare, şi relaţia poate continuă. Soluţia perfectă. Dar stai! Nu ea, avea o problema! El!
          Se ridică şi îl priveşte cu o gravitate serioasă. Îl iartă cu buzele, dar privirea este în doliu profund. Îl sărută şi îl întreabă dacă vor fi bine? Dacă pot să treacă peste incertitudinile astea? Dacă să rămână; sau e doar o pasageră clandestină ce urmează să coboare, între staţii? Adică, până la urmă, ea are bilet, nu? Dar acum pare că trenul asta are mai mult de un singur loc. Oare se merită. Adică a pierdut multe de când e cu el. A pierdut notorietatea celibatatului, starea psihică şi desigur timp. A pierdut timp. Păi şi de ce să nu se gândească la timp? Adică, a investit, în el totuşi. Oare nu rasade nimic, bun? Oare chiar aşa simplu vine grindină peste cele mai bune intenţii şi sentimente?
          Îl întreabă, în cele din urmă, cum a putut să pericliteze, iubirea ei pentru el? Îi place să vorbească de iubirea ei. O face mai sigură, că asta simte. Este mai uşor, nu? Să simţi ceva, dacă poţi să şi vorbeşti despre acel ceva. Şi totuşi? Ea întreabă, ea răspunde.

cine ziceai ca esti?

              Oamenii se schimba! Cu asta am crescut. Te schimba parintii, te schimba anturajul, te schimbi tu. Te poate schimba pana si Clujul, nu-i asa? Te schimba pe tine, te schimba pe mine, schimba pana si o prietenie de ani de zile, trecuta prin adolescenta. Sterge cu buretele orice fel de legatura bolnavicioasa si murdareste pana si sinceritatea unui trecut plin, cu o fada capitulare. Adica "daca el nu, eu de ce?". Scuza-mi exprimarea, dar nu ai cum sa construiesti vreun pod, daca tu te pisi pe fundatia lui. Nu ai cum sa te astepti la un aliat, cand tu ai tras deja in el. Poti sa te gandesti la razbunare, poti sa te gandesti chiar si la frustrare, dar amandoi stim la fel de bine ca o sa dai vina pe schimbare, nu-i asa? De asta am pregatit inceputul. Sa te ajut sa intelegi mai bine ce in capul tau. Amandoi stim ca am stiut mereu ce e acolo, mai bine si decat tine. Asta nu se va schimba niciodata. Si o sa spui acum "eu am incercat...." si o sa te blochezi brusc dupa. Blocajul acela vine de la constiinta ta, care nu te lasa sa continui cu piesa asta de teatru regizata prost. Tu ai incercat. Ai incercat sa inveti sa ajungi la facultate, ai incercat sa ajungi chiar si la buget, dar asta nu ai incercat. Te-ai gandit "cum ar fi daca?" dar asta este de departe o incercare. Este scenariul din capul tau care nu te lasa sa vezi o schimbare, chiar daca ea te-a cuprins de peste tot. Cine ziceai ca esti?

Vânătorii (2)


          Se camuflează cu vorbe şi aruncă diversiuni în aer, după care aşteaptă. Pradă sau vânat? Această e întrebarea de pe colţii lor. Deobicei atacă la întâmplare, caz în care vânatul cade după prima încercare. Pradă? Pradă necesită mai multă iscusinţă, din simplu fapt că nu se lasă doborâtă dintr-o lovitură. Prada se ascunde sub inteligenţa unei feline, dar sub cheia subtilităţii.
          Se urcă în pod şi scot armele. E sărbătoare astăzi. E mare război. Un război civic. Un război dincolo de aparenţe, dar cu ancore, în esenţă. Un război rece!
          Astăzi soldaţi deprivati de libertate, strigă! Astăzi generali fără nimic de pierdut, dau ordine! Astăzi, oricine are un gram de coloana vertebrala, are ceva de spus!
          E frig afară. Frigul însă, crapă buzele soldaţilor care stau, orbi, în mijlocul lor. Cum a cui? A vânătorilor! Cu iscusinţă, aceştia s-au infiltrat printre ei şi îi domină. Îi domină chiar din randurile lor. Lipsa uniformei de vânători, au confuzat soldaţii. Generalii, brusc, se trezesc, înfrânţi de propiile ordine. Şi uite aşa se stabileşte una nouă. O lovitură de stat. O nouă ordine. O ordine a vânătorilor. Vânători de suflete...

Vânătorii

Era decorul pregătit pentru ce avea să urmeze.  În ochii soldaţilor se citeşte ura cu care s-au pregătit ani de zile, pentru ce avea să se întâmple în seară asta.  Generalii, se foloseau de moarte ca motiv primordial de luptă.  Primordial… Puţin spus… Idolii războinicilor  s-au urcat peste aşteptări şi le-au călcat în picioare cu iz de delir. Au scos pistoalele şi au dat drumul la haos. Decorul părea desprins de pe pajiştea de la poarta iadului. Demonii din fiecare au ieşit la iveală, fără nici o inhibiţie.
                 M-am trezit brusc într-un joc pe viaţă şi pe moarte, miza fiiind propia-mi persoană.  Am crezut că viaţa nu are atât de mare valoare, până când am văzut oameni simpli, cum încearcă să mănânce din sufletul tău şi-aşa mâncat de îndoială. Nu mă înţelege-ţi greşit… Era răutatea aia îmbibată de plăcere. Haosul de care ai nevoie că să te resetezi că entitate socială. Primatele ieşiseră să se joace în ţarcul cu lei. Doar că leii erau flămânzi… Flămânzi de sufletele petrecăreţe care s-au rătăcit pe câmpul de luptă.
               Toţi, dar efectiv, toţi, ne-am lăsat valizele cu haine acasă şi ne-am prezentat la război goliţi de orice inhibiţii. Totul se întâmpla acum şi aici. Nu puteam să mă întorc acasă. Nu puteam să renunţ. Nimeni nu putea. Ne priveam unii pe alţii cu frică. Frică de noi, de ei, de lume. Şi ei ştiau asta. Ei vânau asta. Tigrul a dat startul cu un răgnet măiastru. Prea măiastru pentru un masacru.
                Urletele au început să ne arate cine suntem , de fapt. Fiare. Fiare egoiste ce şi-au pierdut umanitatea la primul contact cu moartea, fie el şi prezumtiv. Fiare al cărui singur scop a rămas viaţa. Fiare.

Dar ei vânau fiare, ca noi.  Vânau, vânează şi vor vană. Pentru că asta fac ei. Vânătorii.

Un motiv

Si da un motiv indoielii mele,
Sa ma pierd in ganduri si probleme,
Euforia apare mult prea devreme,
Asa cum sageata cade dintre stele...

Nu am crezut ca focul arde,
O flacara danseaza dar si cade,
Pana si cenusa are-acum culoare,
Zborul, iar ma umple de ardoare...

Si da un motiv iubirii dintre noi,
S-adoarma iluzia printre nori,
Vulturi zburand printre dragoni,
Pana ce focul o sa ne lase goi...

Si da un motiv pierzaniei,
Sa se-mbrace-n scrum,
Sa fuga din orasul de cenusa,
Risipind si ultimul strop de fum...

Nu vedeam rasaritul de fum,
Imi placea sa inot si in scrum,
Sa gust durerea de pe drum,
Inevitabil si mereu acum!

Si da un motiv destinatiei finale,
Pentru ca inceputul naste asteptare,
Dar fericirea consta-n rabdare,
Uita de pamant si intra in mare!

Start la joc,
Sa vedem de focul are si noroc,
Sa nu ii spunem niciodata stop,
Sa nu conteze minutu'n orice loc!

Si da un motiv,
Sa te privesc si cand lipsesti,
Si da-mi un motiv
Sa iubesc si sa iubesti!



7 august?!

Era 7 august,
Cand strugurii se fac must,
Simteam, dar nu era de-ajuns,
Orgoliul nu-l tineam ascuns,
Cu tine, cu ele, cu restu...

Si uite ca, vezi tu ~
Iubirea bate gestu,
Nu poti simti cu sexu',
Mai ales cand ti-ai pierdut sensu....

Pe scena tu te joci,
Intr-un rol, mereu te rogi,
Pana tot misteru storci,
Inimi frante si-apoi voci~!

Si printre morminte ne regasim,
Poate-ai vrea! Dar ne mintim....
Cu pielea ca de trandafir,
O mangaiere si te-ntepi in spin!

Spini de frica si complexe,
Pierduta in grii prea terestre,
Oare ai si tu vreo zestre?
Alta decat dai de veste...

7 "au gust" e din nou,
Pe cer niciun nor,
Am invatat sa simt, sa zbor,
Traieste si tu! Si uita de rol....



arcasul ce omoara insecta

    Vezi? Nu... Despre ce e vorba? Despre tine...Auzi? Da... Pai daca nu vezi cum poti sa auzi? Nu stiu?! De ce? "de ce" a stricat edenul si pe noi... Si cum ai trecut peste? Facand exercitii; exercitii cu si despre noi...Totul se intampla iarna, de aceasta data, pentru ca vara a fost a noastra deja... Si toamna? Toamna e razboi! Razboiul ce provoaca arcasul sa omoare insecta...

era vara... (1)

               Era vara si soarele imi lumina copilaria. Credeam ca doar soarele ma poate lumina si incalzi, in acelasi timp, dar greseam amarnic...
              Era vara si m-am pierdut intr-un triunghi oarecare, dar ma bucuram de inocenta atractiei si graba maturizarii, cand am calcat aceea umbra. O umbra plictisita sa mai urmareasca ce a fost si prea speriata pentru ce avea sa vina.
             Era vara si zilele s-au numarat singure, pana ce am intalnit-o pe Calipso. Atunci am inteles ca nu toate razele vin de la soare. Atunci mi-ai servit prima portie de "doresti ce nu poti avea" si tot atunci mi s-a zguduit universul din temelii. Eram un copil dornic sa invete si tu erai o carte deschisa. Asezati la o masa de umbre, cu alti cavaleri, ai aprins tigara ce avea sa ne faca vietile, scrum.
             Era vara si ascultam rock and roll. Ignorat si intrigat, te-am chemat la dans. Recunosc, acum, ca am trisat la jocul seductiei si am vrut sa beau ceaiul cat e cald, dar am primit in schimb, apa plata, cu lamaie.

și ești promisă unui prinț...

Căci unde vălul credinței trebuie captușit, îndoiala naște semne pe oglinda conștiinței...


Și ești promisă unui prinț,
A lui să fi pe veci de-a pururi,
Dar ochii-ți fug si peste munți,
Unde ai putea să fi amantă...

Atenția-ți cere compromis -
Și tu nu pari deloc dispusă,
A privi în cîmp deschis,
Astfel te lași mereu supusa...


Căci așa cum nu poți privi toate stelele deodată, așa veci va dăinui - negrul ce le leaga...


Cand a dori, tu înca vrei,
Și a lui privire-o porti-n gand,
Te vindeci și te răzvrătesti,
Caci fericirea creste pe pamant...

Și nu încerca, mărite prinț,
Cu ochii, de le caută,
Tu ia aminte de la sfinți
Și dragostea o leaga!

”- O dar ai venit,
Un rege pentru gloată
Dorința-n tine s-a sădit,
Dar veci de-oi fi amantă!„


Căci un popor condus pe val, va sparge spuma de la țărm - dar veci oceane inghețate...


- Permite-mi a rosti și eu, povara ce m-apasă,
Căci rege sunt, ș-oi fi mereu,
Dar nu-n genunchi, respins de-o fată??„

- Ai fost tu, prinț. și rege încă,
Dar cu ce ți-am greșit,
De imi rostești păcat într-o poruncă??”


Căci a spune ce nu poți, aprinde-n cap, puterea. Mai bine-un sfat cu ce-ai putea, sa stingă amăgirea...


” - Dar slujitor, sunt eu aici
Și n-am sa dau poruncă,
Ci am venit ca să abdic,
Durerea ce mă spurcă!”

”- Înainte de orice, aș dori sa spun un lucru,
De orice durere a-ți suferi
Și oricît ar fi de mare,
Eu mă mărit cu Domnul !

Și orișicât a-ți incerca,
Înapoi, să mă convingeți,
Biserica e casa mea,
Și Domnul mi-e stăpanul...”


Căci un chip cioplit e mai rece decât un păcat nescris...


” - Dar draga mea domniță,
Oare a-ți uitat sau n-ați stiut,
Mereu a fi iubită??

Așa cum dragostea te face
Venerată in idilă,
De ce să mori si de mine neatinsă??”

” - O mărite prinț,
Cu vorbe dulci și ochi fierbinți,
Prisosul vă omoară,
Eu am sa plec acum,
De El sunt așteptată...”


Căci și atunci când vorba dulce dăunează, dorința nescrisă primează...


” - Doar o clipă vă mai cer,
Căci timpul ne presează,
De dorință, mă dezleg
Și va cer a-mi fi mireasă!”

”- Dar asta-i tot ce mi-am dorit,
Să fiu iubită prin respect,
Acum cuget un raspuns -
Demn de-un om modest...”


Căci uite așa orgoliul mereu cade, cand te aștepți sa te răstoarne...

Spune nu...

Si fuge de mine, aceea ce ma cauta odata,
Desculta, pasind prin odaie,
Intr-un vesmant subtire, mereu gata sa cada...

"Si ma vei parasi?
Spune nu! Spune nu din rusine,
Si am sa-ti iau vina, suferintei mele..."

Dar cand rochia ii cade, usor, de pe umeri,
Ma strange in bratele ei lungi si subtiri
Si ma saruta, atat de dulce, si imi spune:

"Si atunci ma vei parasi?
Spune nu! Spune nu
Si ai mila de cea care-ti declara totul..."


"Draga inima, asculta tacerea
Si lasa timpul sa ne completeze,
Asa cum dragostea te umple atunci cand esti singura..."

"Doar cruzimea poate...
Si ma vei parasi?
Spune nu! Spune nu!"



pierduti printre stele

           



Candva ti-am soptit din priviri, ca nu e timpul nostru, 
sa fugi, sa uiti si sa omori orice speranta
la un loc talharit, de orice fel de aroganta...

Candva mi-ai promis cu lacrimi ca ma vei cauta,
unde jocul mastilor, nu ne-ar fi gasit
si visand la noi, nu ne-am fi trezit !

Candva credeai ca un inger te-a ridicat la stele,
dar ai uitat sa mai cobori dintre ele...




cavalerul soarelui de iarna




si unde te-ai pierdut acum,
cutreierand prin nebunie,
cavaler al soarelui de iarna,
singur si plouat de frenezie?

in lupta, tu ai uitat, incet, sa crezi,
cand ai zarit rugina de pe sabie,
sperand la aceea zi, cand ai sa pierzi
si al tau scut, facut din soapte...

si oare cauti dezamagire-n asteptari,
sub o luna ce incalzeste o campie!?
sau cu frig si noapte, te astepti,
sa urci, pe munte, spre pierire!?

macar atunci ~ mirosul cerului,
poluat, doar de al tau suflu,
te va umple, cu ale ei dorinte,
si vesnic te va tine-n amintire...